Mercedes-Benz și-a prezentat strategia pentru perioada următoare, una extrem de plină de provocări în contextul trecerii la propulsia electrică. Printre liniile strategice anunțate se numără eliminarea mai multor modele cu prețuri accesibile.
Mercedes-Benz și-a anunțat strategia pentru următorii cinci ani, una care se axează pe vehicule electrificate și o restructurare a gamei de modele. Ola Kalenius a stat în fața reprezentanților investitorilor și a prezentat cifre optimiste ale business-ului, pentru următorii ani.